EUCF 3.0: O NOUĂ OPORTUNITATE PENTRU LOCALITĂȚILE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Municipalitățile din Republica Moldova vor putea beneficia de sprijin în cadrul LIFE European City Facility 3.0 – EUCF 3.0 pentru transformarea priorităților energetice locale în concepte de investiții bine fundamentate și pregătite pentru atragerea finanțării.
În acest context, la Bruxelles a avut loc ședința de lansare a National Hubs, care a reunit reprezentanții rețelei și echipa EUCF. În cadrul reuniunii au fost prezentate obiectivele noii etape, metodologia și calendarul Call 8, procesul de elaborare și validare a Investment Concept, precum și rolul National Hubs în sprijinirea municipalităților interesate.
Republica Moldova a fost reprezentată de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), prin Irina Plis, președinta AEER, și Tatiana Crotic, manageră de proiect. În această nouă etapă, AEER va avea rolul de National Hub pentru Republica Moldova, oferind informații și sprijin municipalităților interesate să participe la noile apeluri EUCF.
Reuniunea a oferit, totodată, un cadru pentru schimbul de experiență între țările participante. Au fost prezentate lecții învățate din implementarea EUCF în Portugalia și Suedia, iar discuțiile au vizat pașii următori pentru dezvoltarea și funcționarea rețelei National Hubs.
Pentru autoritățile publice locale, EUCF 3.0 oferă acces la sprijin pentru elaborarea unui concept de investiții (Investment Concept), etapă importantă în transformarea ideilor și priorităților locale în proiecte mature și capabile să atragă ulterior finanțare. Aceste concepte pot viza investiții în eficiență energetică, energie regenerabilă și alte domenii ale dezvoltării durabile, contribuind la pregătirea unor proiecte mai bine fundamentate și mai atractive pentru finanțatori.
Pentru comunitățile locale, această oportunitate poate reprezenta un pas important de la idee la investiție, prin transformarea priorităților energetice în proiecte concrete, pregătite pentru finanțare și implementare.
Detalii suplimentare privind participarea municipalităților din Republica Moldova la EUCF 3.0 vor fi comunicate în perioada următoare.