Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile

+(373) 022 20 00 90

+(373) 078 55 11 23

+(373) 078 66 11 23

Mun.Chișinău, Republica Moldova

str. Hristo Botev 9, MD-2043

aeer@aeer.md

Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile

Amenajarea grădinilor verticale la Liceului „C. Sibirschi” din Chișinău.

 Amenajarea grădinilor verticale la Liceului „C. Sibirschi” din Chișinău.

🤔 Cum ar putea să arate o „grădină verticală”? Ați văzut, poate, faimosul exemplu din Aeroportul Chișinău. Acum, și coridoarele Liceului „C. Sibirschi” din Chișinău s-au îmbogățit cu astfel de grădini, devenind o Școală mai Verde - la propriu!

🌱🌺 La amenajarea grădinilor verticale au lucrat cu spor și entuziasm elevi din Echipa Verde, una din profesoarele coordonatoare, și Natalia  Halaim, experta de proiect pe tema spațiilor verzi. Dumneaei a adus și plantele din componența grădinilor, alese pentru calitățile lor estetice, dar și ecologice, fiind de mare ajutor în curățarea aerului.

👩‍🦱🧑 La final, toți copiii au declarat că aceasta a fost activitatea lor preferată din proiectul „Școala Verde”, chiar dacă pentru majoritatea era prima oară când plantau. Au luat puieți de flori acasă, unii chiar sfătuindu-se cu mama la telefon ce plante să aleagă. Mai mult decât atât, au promis fără ezitare că vor veni să îngrijească grădinile verticale și la vară, în timpul vacanței.
💚 Frumoasa inițiativă a Echipei Verzi „C. Sibirschi” a fost posibilă prin mini-grantul oferit în cadrul proiectului „Școala Verde”, și cu suport adițional din partea asociației obștești a părinților din cadrul liceului.

—--------------------
ℹ️ Activitate realizată în cadrul proiectului „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar”, realizat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM).
ℹ️ Proiectul este finanțat de Ministerul Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în calitate de partener de implementare.
Citește și