Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile

+(373) 022 20 00 90

+(373) 078 55 11 23

+(373) 078 66 11 23

Mun.Chișinău, Republica Moldova

str. Serghei Lazo 40, of.701, et. 7, MD-2004

aeer@aeer.md

Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile

Training #1 privind elaborarea Planurilor de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă!

💥 Primari, viceprimari și specialiști în managementul energetic din circa 20 de localități participă la o instruire de două zile dedicată elaborării Planurilor de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă.

Participanții reprezintă semnatari noi ai Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, care au aderat la inițiativa europeană în perioada 2020-2022.  Aceștia au acum angajamentul de a-și elabora Planul local de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă.

Nicolae Olari, Șeful Direcției Politici în Domeniul Energetic, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, prezent la deschiderea evenimentului, a încurajat localitățile să dezvolte și aprobe Planuri locale privind energie și climă. Potrivit oficialului, la nivel național, vor fi stabilite noi obiective pe domeniul energetic, eficiență energetică și reducerea de emisii, iar contribuția de la nivel local este de mare importanță. 

Eficiența energetică este astăzi preocuparea esențială nu doar pentru primari, dar și pentru toți cetățenii, a remarcat Irina Plis, experta națională a Convenției Primarilor în Moldova. În acest context, aderarea la Convenție reprezintă un angajament puternic și, în multe cazuri, marchează un început nou, pe termen lung, în dezvoltarea durabilă a localității.

În calitate de parteneri ai evenimentului, UTM - Universitatea Tehnica a Moldovei, va găzdui cea de-a doua zi de instruire, împărtășind din experiența Centrului de Formare Continuă în Eficiența Energetică a Clădirilor Publice. 
Cu sprijinul experților, în rezultatul instruirii, participanții vor putea să demareze sau să accelereze procesul de realizare a Planurilor locale de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă. 

Instruirea este organizată în cadrul Proiectului CoM-East III, realizat cu sprijinul Uniunii Europene.
Citește și